când fericirea se măsoară în kilometri

        Zicea cineva în jurul meu  - sau doar am auzit un ecou de glas (who knows?) - că fericirea nu poate fi măsurată și comparată, că nu are unitate de măsură sau echivalent. Că e absolută, ca o constantă!
Nop!!
     Fericirea se măsoară în kilometri…
     Kilometri de iubit, de numărat și de măsurat pe care îi faci ca să întâlnești iubirea, să o auzi, să o respiri, să o vezi. Fie că zbori cu avionul sau iei taxiul! Că te leagănă trenul sau îngheți într-o stație uitată de lume luând tramvaiul… doar ca să-l vezi, doar ca să-o vezi! Ai simțit vreodată nevoia aceea acută doar de a știi în fiecare moment al zilei, unde e, cum e, ce face? Și între voi sunt sute de kilometrii care nu pot fi acoperiți cu sărutări sau cuvinte frumoase?

WHO YOU ARE… who am I

        Ploaia renaște în mine sentimentul de claustrare al unui suflet în altul. 

      În toată splendoarea ei de toamnă, mi-e foarte greu să mă găsesc pe mine, cea care sunt, cea care-am fost. Te caut pe tine în mine, tu cu toata iubirea ta, risipă de gânduri și vorbe, visul meu verde explodat în mii de culori! Aș vrea să am multe vieți de trăit cu tine, multe vieți în care să te caut și-n care să te găsesc… Ți-am spus atâtea vorbe încât am rămas golită de mine. Ți-ai lăsat sufletul la picioarele mele și la picioarele toamnei. Mi-am lăsat inima la loc sigur… acolo unde te-am iubit!  De ce mă mai caut? Știu unde să mă găsesc. Pe mine în tine… Trebuie doar să te am, o dată… și înc-o dată. 

         Cine ești tu? … omule-prietene, omul meu drag!

         Cine sunt eu?…. 

         Sunt suflet în sufletul toamnei, roadele ei mi le simt pe umeri curgând...

       

Când viața îți dă ”cu sec”

          Din când în când, viața sau soarta (ne plac nouă substantivele de genul feminin pentru că par mai dulci si pentru că nu ne putem supăra foarte tare pe ele) joacă cu noi dur. Într-un fel, e modul ei de a spune că e timpul să faci alegeri. Și pentru că de cele mai multe ori ne e teamă sau ne e prea confortabil, sau pur și simplu nu știm, Curva mică îți dă cu sec!
          Iar tu te uiți strâmb în mâinile tale strânse cuib peste cele cinci cărți pe care nu le-ai mai evaluat de mult. Nici nu știai că le ai. Nici nu realizai că ai totuși atâtea cărți în mâna ta mică… Ce-ai putea face cu ele? Cum sunt ele vis-a-vis de ce ar fi trebuit să fie… ca să câștigi și tu o tură! Să-ți dea și ție cu plus, măcar o dată…
          Ai vrea să ai in mână un careu de ași! Cu ei ai fi putut merge până la capăt, fără nici o teamă. Ai fi plusat și probabil ai fi caștigat. Dar n-ai… Nici măcar trei dame… Ai doar o pereche - perechea ta! Ți-a intrat așa - pe nevăzute - direct în inimă! Nu știi ce vrea viața de la tine, nici ce fel de cărți se așteaptă de la tine… Tu ai doar amărâta asta de pereche, cu care ești mândră dar cu care nu știi dacă o să poți câștiga. Dacă o să te țină măcar până la finalul jocului.
          Și-ți vine uneori să arunci cărțile pe masă, dar nu ai curaj. Nici să renunți la luptă, nici să schimbi perechea ta cu cine știe ce cărți pot să-ți intre! Te gândești să schimbi celelalte cărți… să vezi ce vine. Ce vină au celelalte cărți că tu ești nesigură!

          Când viața îți dă cu sec, pune pe masă cărțile fără regrete! E doar o cale să poți fi din nou sinceră cu tine, să te reevaluezi și să te poziționezi din nou după un nou azimut!
           Și mai schimbă lacrimile cu unele de fericire… e timpul!

se duce vara...

Când se duce vara, singurul gând care mă bântuie este cel al lucrurilor care au rămas nefăcute, al cuvintelor care n-au fost spuse, al cântecelor ce n-au fost fredonate cu voce tare. Al drumurilor care n-au fost apucate… Și totuși am sufletul plin, rezerve făcute pentru zile mai puțin norocoase de soare și verde.

Se duce vara! Pleacă cu câmp și cu pădure cu tot, cu insule de soare și de sare. Nu e nici un regret în urma ei. A fost doar o vară, minunată, trecătoare vară! Am pus la păstrare vise solare pentru vara ce vine, călătorii neîmplinite, buze nesărutate și intru cu speranță în toamna care vine ca într-un al doilea anotimp al vârstei mele. Nu mai fac calcule și presupuneri, nu mai încerc nici măcar tentația unor promisiuni, doar fac un pas către tine și ascult ecoul lui, fin și mărunt ce trece din inima ta în mâinile mele, cu care o să măsor  - științific și pragmatic – secundele ce ne despart.

despre fericire, numai de bine!

Despre fericire nu poți să spui decât de bine.

E starea noastră de regăsire și de confirmări, e clipa în care te rupi de restul zilelor tale anoste și gri și treci în spectrul CMYK al fericirii, cu nuanțe de roz , bleu, galben și violet. Iar eu trec în verde! Mult verde în ochi și pe gură.

Și am și o rețetă pe care mi-o repet într-una ca într-un ritual. Poate nu e valabilă și pentru alții, dar nu poate face rău. Doar că uneori nici mie nu-mi reușește, dar atunci când o face, fericirea e acolo, în inima mea!

Deschide ochii doar atunci poți vedea cu totul frumusețea și amărăciunea, dragostea și durerea și poți alege. Să trăiești frumos și să uiți, să-ți amintești că nu ești singur, că există  lumină chiar și în cel mai întunecat cotlon al vieții tale.

Respiră prin toți porii! Respiră iubire și înțelegere și îngăduință. Umplete cu lucruri mărunte care aduc zâmbetul pe fața cuiva. Dă afară răutatea, inspiră liniștea.

Fii prietenul tău și spune-ți în fiecare zi cât ești de special. Ceartă-te cu respect pentru sentimentele tale și iartă-te pe tine însuți. Fă pace cu tine… Când nu e nimeni acolo, ia-te pe după umeri și strînge-te cu drag. Ca un exercițiu și pentru cei la nevoie de îmbrațișare. O să-ți fie mai ușor să te dăruiești și să primești la fel.

Ia bucuria fiecarei clipe și fă-ți de cap cu ea!

grevă…de tine

scriu fără titlu… din cât de multe aș scrie e un cerc care mă aduce aici.

scriu cu litere mici și aș vrea ca undeva pe la sfărșitul cuvintelor să se distingă din ce în ce mai puțin, să se piardă din ele. să fie nevoie să te uiți atent la ele…apoi doar să ghicești în ele. ce e afară nu mă ajută. mi-aduce aminte de tine în fiecare minut. și ploaia care cade și timpul. de ce mi-a fost bine cu tine, de ce m-am lipit de tine ca nisipul. ai fost ce-am meritat. o să intru în grevă. în grevă de tine… pentru mine. să pot să mă aduc pe mine cu picioarele pe pământ. aș fi făcut asta de ceva vreme, dar mi-e sufletul cald și-aș vrea să-l țin așa multă vreme.

e bine când scriu cu litere mici. nici eu nu mă iau așa în serios. nici tu să n-o faci. îmi cad cuvintele la picioare cum îmi cădeau hainele, una câte una. aș pune un semn de exclamare pe undeva, a bucurie. dar nu ma lasă ploaia…și nici eu nu-mi dau voie. azi sunt în grevă…de tine. aș face listă cu cerințe. cu vreo șapte condiții. îmi place șapte… mereu mi-a plăcut. ne-am întâlnit de șapte ori. am numărat… și asta îmi place să fac. știu atât de puține din ce-ți place ție. 

dar azi sunt în grevă. nu-mi pasă ce-ți place știu ce vreau eu. te vreau pe tine. cu sau fără condiții… îți vreau gura și mâinile și ochii. la mine pe gură în mâini și fața ochilor!

a meritat semnul de exclamare. eu l-am meritat. 

ce știam...

Da, știam c-o să-mi fie dor! Speram ca el să vină mult, mult mai târziu după ce-am dat dezlegare lupilor și vorbelor să facă patrulă prin sentimentele mele. Dar nu… el, cel care nu cunoaște carte și n-a citit ce ți-am scris, el a venit când a crezut el de cuvință. Pe furiș, într-o dimineață pe la 4!

M-a trezit din somn și m-a pus să te caut… în jurul meu, pe unde te-am lăsat!

Normal, nu erai nicăieri, pentru că erai în alt pat, lângă o altă femeie. Culmea e că nu te-am mai găsit nici în agenda telefonului unde salvasem numărul tău cu initiale de împrumut. Număr pe care oricum nu-l foloseam decât atunci când îl priveam dorindu-mi să mă suni. Iar tu mă sunai cu număr privat! …

Știu, în materie de tine, sunt un ”bărbat prost”. Te-am dorit și te vreau cu disperare… din ce în ce mai mult, cu cât nu te pot avea…cu atât te vreau mai mult! Ce chestie și cu iubirea asta, păgână, crudă, hapsână! Vine, te lovește, te întinde ca untul pe pâine și apoi se ascunde! Adânc. Se culcușește în suflet. Și te chinuie cu plăceri și dureri, și o face cu pasiune. Crudă pasiune…

Dorul de tine m-a dat jos din pat. Tot el o să mă culce la loc!

N-o să te las să pleci

Dragul meu,

Mi se pare sau nu, dar cred că am murit de mult! Am luat cu mine tot ce era mai frumos și mai bun... Murind am îngropat o dinastie, devenind pământ am început o eră nouă. Te-am lăsat acolo unde ne-am iubit, în camera goală fără tine, în patul încă cald și respirând a iubire, cu cearșaful încă umed de corpul tău și al meu, în amintirea clipelor ce-au fost...

N-am fost pregătită să te las să pleci... nici nu mi-am dorit vreodată! Am așteptat atât de mult să vii și să-mi fii...Tu, cu toată lumina ochilor tăi, cu toată căldura mâinilor și a gurii tale, ai știut mereu să fii acolo pentru mine. Prezentul meu ai fost...  Dar a trebuit să pleci... să te las să pleci.

Nu voi umple cu nimic golul dintre perne, îl voi lăsa așa cum a rămas după plecarea ta. Doar pentru a-l umple din când în când cu lacrimi. Până când va fi prea târziu să te mai caut și să te mai găsesc pe undeva printre gene, printre pleoape închise, printre buze deschise... Știu, mâine va fi doar amintire, dar până mâine e mult. Eu îmi încarc încă prezentul cu tine, alături, pe pernă, în patul nostru, în camera noastră, în viața noastră...

Am fost norocoși, trupurile nostre s-au regăsit în iubire și am fost vii, atât cât am fost. Ne-am căutat și ne-am iubit ca nebunii prin cioburile vieții noastre până am avut mâinile și sufletele pline de sânge și sudoare.

Și mai știu că mi-a fost bine....cu tine pe pernă, cu tine în pat, cu tine în cameră și în viața mea.

EU-TU…

Draga mea,

Am luat de mână bucuria și tristețea și le-am făcut ghem de sfoară cu care mă leg la cap! Îmi răsună în inimă cuvintele tale și tot ce pot să fac e să sper că te voi revedea curând... Ai devenit pe nesimțite punctul meu de sprijin... mă plec peste tine și dau peste cap tot ce am adunat corect și firesc până acum. Ești cu mine în tot ce fac și pe unde mă poartă viața. Iar buzele tale au rămas acolo unde le-ai lăsat... în siguranță pe buzele mele! Mă gândesc că le-aș face troiță cu icoană și cruce, ca toți să le vadă, ca toți să se închine la ele ca la altarul iubirii mele.

Te adun în mine bucată cu bucată de pe unde mi te-am risipit.

Nu-mi mai alinta sufletul, iubito! Lasă-mă doar să te admir... Cât de mult semănăm noi cu o paletă de culori! Doar ploaia ne poate despărți, doar ea, cea care ne-a unit și ne-a împreunat culorile și mâinile și inimile!

Verdele ochilor tăi a intrat în negrul ochilor mei. Părul tau negru s-a revarsat cald peste părul meu galben. Roșul gurii tale a intrat în roșul gurii mele. Albul pielii tale s-a revarsat cald peste tot trupul meu fierbinte și nerăbdător.

Te aștept și la ploaia ce vine să-mi aduci în suflet aceeași paletă de culori. Culorile tale cu gust de ploaie de primavara...

Te aștept...