ce știam...

Da, știam c-o să-mi fie dor! Speram ca el să vină mult, mult mai târziu după ce-am dat dezlegare lupilor și vorbelor să facă patrulă prin sentimentele mele. Dar nu… el, cel care nu cunoaște carte și n-a citit ce ți-am scris, el a venit când a crezut el de cuvință. Pe furiș, într-o dimineață pe la 4!

M-a trezit din somn și m-a pus să te caut… în jurul meu, pe unde te-am lăsat!

Normal, nu erai nicăieri, pentru că erai în alt pat, lângă o altă femeie. Culmea e că nu te-am mai găsit nici în agenda telefonului unde salvasem numărul tău cu initiale de împrumut. Număr pe care oricum nu-l foloseam decât atunci când îl priveam dorindu-mi să mă suni. Iar tu mă sunai cu număr privat! …

Știu, în materie de tine, sunt un ”bărbat prost”. Te-am dorit și te vreau cu disperare… din ce în ce mai mult, cu cât nu te pot avea…cu atât te vreau mai mult! Ce chestie și cu iubirea asta, păgână, crudă, hapsână! Vine, te lovește, te întinde ca untul pe pâine și apoi se ascunde! Adânc. Se culcușește în suflet. Și te chinuie cu plăceri și dureri, și o face cu pasiune. Crudă pasiune…

Dorul de tine m-a dat jos din pat. Tot el o să mă culce la loc!

N-o să te las să pleci

Dragul meu,

Mi se pare sau nu, dar cred că am murit de mult! Am luat cu mine tot ce era mai frumos și mai bun... Murind am îngropat o dinastie, devenind pământ am început o eră nouă. Te-am lăsat acolo unde ne-am iubit, în camera goală fără tine, în patul încă cald și respirând a iubire, cu cearșaful încă umed de corpul tău și al meu, în amintirea clipelor ce-au fost...

N-am fost pregătită să te las să pleci... nici nu mi-am dorit vreodată! Am așteptat atât de mult să vii și să-mi fii...Tu, cu toată lumina ochilor tăi, cu toată căldura mâinilor și a gurii tale, ai știut mereu să fii acolo pentru mine. Prezentul meu ai fost...  Dar a trebuit să pleci... să te las să pleci.

Nu voi umple cu nimic golul dintre perne, îl voi lăsa așa cum a rămas după plecarea ta. Doar pentru a-l umple din când în când cu lacrimi. Până când va fi prea târziu să te mai caut și să te mai găsesc pe undeva printre gene, printre pleoape închise, printre buze deschise... Știu, mâine va fi doar amintire, dar până mâine e mult. Eu îmi încarc încă prezentul cu tine, alături, pe pernă, în patul nostru, în camera noastră, în viața noastră...

Am fost norocoși, trupurile nostre s-au regăsit în iubire și am fost vii, atât cât am fost. Ne-am căutat și ne-am iubit ca nebunii prin cioburile vieții noastre până am avut mâinile și sufletele pline de sânge și sudoare.

Și mai știu că mi-a fost bine....cu tine pe pernă, cu tine în pat, cu tine în cameră și în viața mea.

Când n-ai nimic de spus, mai bine taci

Da, apreciez întotdeauna onestitatea de a nu spune nimic atunci când nimicul e tot ce îți trece prin cap. A spune cuvinte de dragul vorbelor e și asta  ceva… Au mai făcut-o și alții! Iar câteodată chiar le ieșea bine! Novice cum sunt, îmi aduc aminte de Nichita și de multele lui necuvinte…că bine le zicea.
Sunt în întrecere cu mine însămi să tac! Deși cuvintele îmi stau în gât, gata să iasă afară.
Realizez că nu am ceva clar de spus, care să însemne ceva pentru cineva… ci doar pentru mine. De ce le-aș spune? Ele îmi furnică pielea capului numai mie! Pe dinăuntru… Ele vor să fie scoase afară… să-și ițească capul și să vadă lumina zilei. Le dau în cap și le țin bine ascunse, sau le vomit încet, una cîte una. Să nu doară! În closetul personal, nevăzută, neauzită de nimeni.

Da, cuvintele cu nimic în ele nu sunt bune. Doar pentru cel ce le rumegă în cap și le soarbe amarul sau dulceața. Care se duce pe gât în jos și te hrănesc cu durere sau bucurie.
A fi onest cu tine e cel mai greu lucru… apoi urmează onestitatea față de ceilalti. Dar pentru asta trebuie să folosești cuvinte. Cuvinte care nu ies când vrei tu, cuvinte care nu ies decât când vor ele. Dumnealor…

E ușor să te joci cu ele, cuvintele… să le pui în înțelesuri care au sens. Ce te faci când nu au nici o noimă și dai cu ele în dreapta și-n stânga? Că așa îți ies, de-a valma din tine. Iar noi uităm câtă putere au ele, cât curaj! Cât de ușor pot ele să ridice, cât tupeu au ele să omoare. Mă feresc de cuvinte care nu spun nimic. Nimicul e și mai grav. Poate fi interpretat…

Cum ziceam, când n-ai nimic de spus, mai bine taci…