WHO YOU ARE… who am I

        Ploaia renaște în mine sentimentul de claustrare al unui suflet în altul. 

      În toată splendoarea ei de toamnă, mi-e foarte greu să mă găsesc pe mine, cea care sunt, cea care-am fost. Te caut pe tine în mine, tu cu toata iubirea ta, risipă de gânduri și vorbe, visul meu verde explodat în mii de culori! Aș vrea să am multe vieți de trăit cu tine, multe vieți în care să te caut și-n care să te găsesc… Ți-am spus atâtea vorbe încât am rămas golită de mine. Ți-ai lăsat sufletul la picioarele mele și la picioarele toamnei. Mi-am lăsat inima la loc sigur… acolo unde te-am iubit!  De ce mă mai caut? Știu unde să mă găsesc. Pe mine în tine… Trebuie doar să te am, o dată… și înc-o dată. 

         Cine ești tu? … omule-prietene, omul meu drag!

         Cine sunt eu?…. 

         Sunt suflet în sufletul toamnei, roadele ei mi le simt pe umeri curgând...

       

se duce vara...

Când se duce vara, singurul gând care mă bântuie este cel al lucrurilor care au rămas nefăcute, al cuvintelor care n-au fost spuse, al cântecelor ce n-au fost fredonate cu voce tare. Al drumurilor care n-au fost apucate… Și totuși am sufletul plin, rezerve făcute pentru zile mai puțin norocoase de soare și verde.

Se duce vara! Pleacă cu câmp și cu pădure cu tot, cu insule de soare și de sare. Nu e nici un regret în urma ei. A fost doar o vară, minunată, trecătoare vară! Am pus la păstrare vise solare pentru vara ce vine, călătorii neîmplinite, buze nesărutate și intru cu speranță în toamna care vine ca într-un al doilea anotimp al vârstei mele. Nu mai fac calcule și presupuneri, nu mai încerc nici măcar tentația unor promisiuni, doar fac un pas către tine și ascult ecoul lui, fin și mărunt ce trece din inima ta în mâinile mele, cu care o să măsor  - științific și pragmatic – secundele ce ne despart.

cu iarba în picioare!

Azi m-am gândit că e bine și vară... și că nu are rost să te pierzi în amănunte când vrei să iubești și să fii iubit! Am făcut multe greșeli în viața mea, am făcut și bine, balanța aș vrea să o păstrez undeva în echilibru... Am pierdut, am și câștigat. Ca fiecare. Am avut prieteni, pe unii i-am păstrat aproape, pe unii i-am părăsit pe cale, dar niciodată cu voia mea. Eu i-aș fi ținut pe toți lângă inima mea, uneori egoistă și absurdă, alteori caldă și tandră. Să dărui puțină iubire și căldură îți face bine, cumva, mai târziu vei primi la fel. Atunci când te aștepți mai puțin…

În drumul meu și al verii vreau să fie iubire! Multă, din plin, așa cum este soare și verde încă. Vreau inimi pline în jurul meu.

Îmi iau verdele pădurilor în ochii și iarba-n picioare și merg să mă risipesc și să mă dăruiesc, vouă, prietenilor mei și Verii atât câtă mai e…

cum e cu prietenia? E frumos...

”Sau parcă prietenia stă în a răspunde: te voi ajuta dacă pot. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement adverbial circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.”Nicolae Steinhardt

Cum e cu prietenia? E frumos…

Atunci când se întâmplă și este. Prietenii știu să fie acolo când ai nevoie de ei.

Sunt cei cu care nu-ți este teamă să pleci în aventura vieții tale, sunt cei cu care nu ți-e rușine să împărtășești temerile și spaimele. Cu care distanțele se preschimbă în apropieri. 

Atunci când găsești un prieten, apucă-l cu amândouă mâinile și ține-l strâns! Sunt rari și prețioși... Vin doar câteodată și stau pentru toată viața. Ți se infiltrează în suflet și îți aduc bucurie și liniște. Au mai multă încredere în tine decât ai tu însuți și sunt mereu acolo pentru tine, uitînd de ei și de nevoile lor. Sunt punct de sprijin și se fac scut pentru tine. Sau doar ascultă cu atenție ce spui! Prieten drag... pentru toată viața! Știi să vii și să-mi fii!