Am găsit, uitate-ntr-un sertar, cele două aripi pe care
obișnuiam să le port când avem nevoie de zbor. Trecute de primele lor
anotimpuri aripile mă așteaptă și acum să mi le pun pe umeri. Le mai șterg de
praf din când în când… le mai probez pe umeri să văd de mă mai cuprind. Da! Încă
îmi vin, și-mi stau bine…
Nu le folosesc des, doar uneori, când vreau să mă ridic deasupra lucrurilor mărunte și grele. De sus, din zbor, toate se văd mici, nesemnificative. Le pot lua pe toate ca un întreg. Iar expresia ”cu capul în nori” e doar un mit în înterpretare. E bine cu capul în nori! E și mai bine desupra lor. Iar zborul… e al meu tot!
Da, I'm like a bird…azi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu