Ploaia renaște în mine sentimentul de claustrare al unui suflet în altul.
În toată splendoarea ei de toamnă, mi-e foarte greu să mă găsesc pe mine, cea care sunt, cea care-am fost. Te caut pe tine în mine, tu cu toata iubirea ta, risipă de gânduri și vorbe, visul meu verde explodat în mii de culori! Aș vrea să am multe vieți de trăit cu tine, multe vieți în care să te caut și-n care să te găsesc… Ți-am spus atâtea vorbe încât am rămas golită de mine. Ți-ai lăsat sufletul la picioarele mele și la picioarele toamnei. Mi-am lăsat inima la loc sigur… acolo unde te-am iubit! De ce mă mai caut? Știu unde să mă găsesc. Pe mine în tine… Trebuie doar să te am, o dată… și înc-o dată.
Cine ești tu? … omule-prietene, omul meu drag!
Cine sunt eu?….
Sunt suflet în sufletul toamnei, roadele ei mi le simt pe umeri curgând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu