Se afișează postările cu eticheta la grămadă. din mine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta la grămadă. din mine. Afișați toate postările

miercuri, 25 iunie 2014

De zborul meu

         Am găsit, uitate-ntr-un sertar, cele două aripi pe care obișnuiam să le port când avem nevoie de zbor. Trecute de primele lor anotimpuri aripile mă așteaptă și acum să mi le pun pe umeri. Le mai șterg de praf din când în când… le mai probez pe umeri să văd de mă mai cuprind. Da! Încă îmi vin, și-mi stau bine… 
        Nu le folosesc des, doar uneori, când vreau să mă ridic deasupra lucrurilor mărunte și grele. De sus, din zbor, toate se văd mici, nesemnificative. Le pot lua pe toate ca un întreg. Iar expresia ”cu capul în nori” e doar un mit în înterpretare. E bine cu capul în nori! E și mai bine desupra lor. Iar zborul… e al meu tot!







Da, I'm like a bird…azi!







duminică, 15 iunie 2014

cum e cu prietenia? E frumos...

”Sau parcă prietenia stă în a răspunde: te voi ajuta dacă pot. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement adverbial circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.”Nicolae Steinhardt



Cum e cu prietenia? E frumos…
Atunci când se întâmplă și este. Prietenii știu să fie acolo când ai nevoie de ei.
Sunt cei cu care nu-ți este teamă să pleci în aventura vieții tale, sunt cei cu care nu ți-e rușine să împărtășești temerile și spaimele. Cu care distanțele se preschimbă în apropieri. 
Atunci când găsești un prieten, apucă-l cu amândouă mâinile și ține-l strâns! Sunt rari și prețioși... Vin doar câteodată și stau pentru toată viața. Ți se infiltrează în suflet și îți aduc bucurie și liniște. Au mai multă încredere în tine decât ai tu însuți și sunt mereu acolo pentru tine, uitînd de ei și de nevoile lor. Sunt punct de sprijin și se fac scut pentru tine. Sau doar ascultă cu atenție ce spui! Prieten drag... pentru toată viața! Știi să vii și să-mi fii!