Da, n-am mai scris de mult! Da, n-am mai avut … nimic de spus!

Dar am trăit! Mult și intens, cât în o mie de vieți!!!

Nu mă întrebați cum și-n ce fel.

Aș face doar să vă expun o radiografie a iubirii. A inimii mele împărțite în două jumătăți simetrice, curios identice, o jumătate rămasă agațată de aorta mea, pompând viață în van, jumătate la sute de kilometri distanță în piept drag…cântând!

Restul e doar o analiză pe text… dacă aș fi în stare să transpun radiografia asta în cuvinte. Dacă aș putea picta aș pune-o pe pânză! Mi-ar fi mai ușor. Cuvintele au fost spuse toate.

Și m-au durut și m-au împlinit și m-au făcut întreagă. ele. toate. cuvintele… spuse de tine! Iubire.

Nu-mi mai doresc nimic. Acum. Doar pe tine, întreg, tot! Mereu.

WHO YOU ARE… who am I

        Ploaia renaște în mine sentimentul de claustrare al unui suflet în altul. 

      În toată splendoarea ei de toamnă, mi-e foarte greu să mă găsesc pe mine, cea care sunt, cea care-am fost. Te caut pe tine în mine, tu cu toata iubirea ta, risipă de gânduri și vorbe, visul meu verde explodat în mii de culori! Aș vrea să am multe vieți de trăit cu tine, multe vieți în care să te caut și-n care să te găsesc… Ți-am spus atâtea vorbe încât am rămas golită de mine. Ți-ai lăsat sufletul la picioarele mele și la picioarele toamnei. Mi-am lăsat inima la loc sigur… acolo unde te-am iubit!  De ce mă mai caut? Știu unde să mă găsesc. Pe mine în tine… Trebuie doar să te am, o dată… și înc-o dată. 

         Cine ești tu? … omule-prietene, omul meu drag!

         Cine sunt eu?…. 

         Sunt suflet în sufletul toamnei, roadele ei mi le simt pe umeri curgând...

       

te iubesc iubire….

          În toată viața mea n-am știut că undeva, printre multele lucruri spuse si făcute a fost loc de iubire.

Mi-am cerșit dreptul la ea înfruntând golul, vidul ce se ridica în jurul meu. Am luat de guler soarta de mii de ori și-am dat cu ea de pământ de tot atâtea ori. Am visat cu ochii deschiși să pot să am parte de ea. Nici nu credeam că există.

        Vorbesc cu mine însumi câteodată, și-mi spun că mai bine de atât nu există, nu se poate… Am lăsat mașina undeva la câteva străzi distanță de casă și am pornit pe jos în toamna plină de lumină să mă scutur de tine, să-ți pierd parfumul și mirosul, să nu te mai simt atât de prezentă lângă mine. Ți-am luat bucuria și iubirea și mi le-am pus la piept. Le port ca pe-o cocardă! Și-aș vrea să strig. Să iasă din mine minunea de mi-ai dat-o. Odată cu sărutările. Odată cu tot trupul tău cald și fremătând de viață și de lumină.
          Dar te mai țin acolo. E bine cu tine acolo… Sufletul meu s-a împăcat și cu distanța și cu viața! Am făcut pace cu mine de când te am pe tine.
           Pentru că TE IUBESC, Iubire!….